Adevar si Credinta

Daca ateismul este o religie, atunci sănătatea este o boală!!!

„Sunt credincios, dar nepracticant”

leave a comment »

Sursa – www.doxologia.ro

 

Dumnezeu este totul sau nimic. El nu poate fi un element, un aspect, o parte din viaţa noastră. Altfel, El n-ar mai fi Dumnezeu. Dacă credem în El, îi şi urmăm Lui. Şi dacă credem că Hristos este Dumnezeu, că El a înviat cu adevărat din morţi, că El este prezent în Liturghie, că El vine să se întâlnească cu noi pentru a ne schimba vieţile, pentru a ne vindeca, pentru a ne elibera din stăpânirea morţii, să ne introducă în intimitatea vieţii Sfintei Treimi, atunci cum putem să nu fim practicanţi?

„Sunt credincios, dar nepracticant” sau „cred în Dumnezeu, cred în Hristos, dar în biserică nu”. Iată frazele pe care le repetă zeci de mii de tineri astăzi. Iată că atât de mulţi „credincioşi” – botezaţi cel mai adesea în Biserica Ortdoxă – , nu „merg la biserică” şi declară că nu sunt „practicanţi”. Dar care este această credinţă pe care nu o punem în aplicare? Cine este acest Dumnezeu în care credem dar pe care nu căutăm să-L întâlnim? Cine este acest Hristos pe care Îl cinstim şi cu care nu vrem să ne unim? Ce este această biserică de care ne ţinem departe?

„Cred că este cineva acolo sus”, „Îl admir şi Îl respect pe Hristos”… Este adevărat, aceşti oameni nu sunt atei. Ei sunt în confuzie în ceea ce priveşte existenţa lui Dumnezeu, cred că Iisus este o persoană admirabilă, însă nu caută prea mult să aprofundeze legătura cu El. Această credinţă şi această admiraţie nu îi angajează la nimic; inima lor rămâne împietrită. Le inspiră doar câteva sentimente bune: ei nu vor să facă rău nimănui, nu le place violenţa, sunt mereu gata să ajute pe cineva; de fapt, sunt nişte „oameni de treabă”.

În faţa lui Hristos, avem de ales: ori Îl iubim, ori Îl răstignim! El este ori piatra din capul unghiului ori piatra de care ne poticnim. Dacă credem în El, îi urmăm Lui; dacă avem credinţa că El este Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul, Lui îi dăm toată viaţa noastră. Credinţa în Cel Înviat devine astfel ţelul vieţii noastre. Liturghia de duminică dimineaţă, unirea cu Trupul şi Sângele Său prin Euharistie, devin momentul crucial al săptămânii.

Dumnezeu este totul sau nimic. El nu poate fi un element, un aspect, o parte din viaţa noastră. Altfel, El n-ar mai fi Dumnezeu. Dacă credem în El, îi şi urmăm Lui. Şi dacă credem că Hristos este Dumnezeu, că El a înviat cu adevărat din morţi, că El este prezent în Liturghie, că El vine să se întâlnească cu noi pentru a ne schimba vieţile, pentru a ne vindeca, pentru a ne elibera din stăpânirea morţii, să ne introducă în intimitatea vieţii Sfintei Treimi, atunci cum putem să nu fim practicanţi? Dacă cineva îţi dă întâlnire pentru a-ţi da un miliard de dolari, şi dacă tu îl crezi, nu te duci la întâlnire? Ei bine, Hristos îşi promite mult mai mult, El îţi dă Duh Sfânt, adică pe Însuşi Dumnezeu: „Deci dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi cele bune fiilor voştri daruri bune, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri vă va da Duh Sfânt celor care Îl cer de la El?” Pentru aceasta El îţi dă întâlnire la Potir. Poţi tu să-L crezi şi să nu te duci la întâlnire? Poţi fi tu credincios sincer şi să nu fii şi practicant?

Written by Eshaton

Septembrie 27, 2013 la 14:06

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: